Etnoiatria şi descântecele de leac

Pe Valea Iadului, tradiţii de medicină populară se păstrează până după mijlocul veacului trecut. Plantele, culese în anumite perioade sau zile ale anului (de Ziua Crucii, înainte sau după apusul soarelui etc.), se foloseau sub formă de ceaiuri, infuzii, comprese, aplicări directe, dar şi pentru obţinerea unor coloranţi sau “pentru că miros frumos”.

Pentru “reumă” (reumatism) se foloseşte untul pământului (Bryonia alba), pentru poftă de mâncare – ceai de ţintaură (Centarium umbellatum), pe “bubă rea” se aplică bureana zgaibii, pentru răceală, dureri de dinţi, infecţii este întrebuinţat muşeţelul (Matricaria chamomilla), tăieturile şi zgârieturile se tratează cu frunze de minciună (Plantago media) sau de iarba tâlharului (Digitalis grandiflora), împotriva băuturii şi fumatului se foloseşte ceai de brâul vântului etc. Cu fructe de afin (Vaccinium myrtillus) se tratează diareea, iar din frunze se face ceai pentru bolile de rinichi şi de stomac, în vreme ce brusturele (Arctium lappa) are utilizări pentru tratarea căderii părului şi a unor boli de piele şi de ficat; coada calului (Equiserum arvense), sub formă de ceai, se foloseşte în bolile de rinichi, iar coada şoricelului (Achillea millefolium) se întrebuinţează la răni şi tăieturi, boli de piele şi de stomac; fericea (ferigă, Dryopteris filix-mas), fiertura de rizomi, se utilizează împotriva viermilor intestinali, iar din izmă (Mentha piperita) se fac ceaiuri pentru răceală, dureri de dinţi şi de stomac; din pelin (Arthemisia absinthium) se fac ceaiuri pentru durerile de stomac, stimulând şi pofta de mâncare; podbalul (Tussilago farfara) este bun pentru ceai de tuse, iar frunza proaspătă se aplică pe răni şi copturi; plămânărica (Pulmonaria officinalis) se foloseşte pentru vindecarea bolilor de stomac, ficat şi plămâni; florile de sunătoare (Hypericum perforatum) se utilizează pentru ceai în bolile de stomac şi ficat, dar se aplică şi direct, pe diferite bube, având efect cicatrizant: talpa gâştei (Leunurus cardiaca) se foloseşte în stările cardiace, sub formă de ceai, iar frunzele şi crenguţele verzi de zmeură (Rubus idaeus), fierte în ceai, tratează “tusa grea” şi rinichii, în vreme ce frunzele, aplicate direct, trag coptura etc. etc.

Pe Valea Iadului, culegerea, păstrarea şi uzul plantelor medicinale se face de către femei, doar pentru nevoile familiei.

Descântece şi rugăciuni. Pentru tratarea diferitelor boli, “vrăciuitoarele” făceau apel la descântece şi rugăciuni. Transcriem, dintre acestea, Rugăciune pentru durerea de cap care se zice în popor deochi:

Domnului să ne rugăm:

Stăpâne Dumnezeul nostru,

Împăratul veacurilor cel atotputernic şi atotţietor,

care faci toate şi le prefaci singur, cu voia ta,

acela ce cuptorul cel de şapte ori ars

şi văpaia cea din Vavilon în rouă ai prefăcut-o

şi pe sfinţii trei coconi întregi i-ai păzit,

doftorule şi tămăduitorule al sufletelor noastre,

mântuirea celor ce nădăjduiesc întru tine,

Ţie ne rugăm şi Ţie ne cucerim:

depărtează, înstrăinează, goneşte toată lucrarea diavolească,

toată calea satanei şi toată vrăjmăşia,

privirea cea rea,

stricăciunea şi deochetura celor făcători de rele

şi a pizmaşilor oameni

de la robul tău (numele)

şi ori din frumuseţe sau din putere

ori din nenorocire sau din pizmă şi răutate

sau din deochi i s-a întâmplat lui aceasta neputinţă,

Însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne,

întinde mâna Ta cea tare

şi braţul Tău cel atotputernic şi înalt

şi cercetează această zidire a Ta

şi-i trimite înger de pace,

stăpânitor şi păzitor sufletului şi trupului,

care să nimicească şi să gonească de la dânsul

tot sfatul rău

toată pizma şi deochiul

făcătorilor de stricăciune,

al oamenilor răi

dăruindu-i izbăvire, ca să-Ţi cânte Ţie cu mulţămire.

Domnul este ajutorul meu

şi nu mă voi teme

de ce-mi va face mie omul

şi iarăşi nu-mi va fi frică de rele,

că Tu cu mine eşti:

că Tu eşti Domnul puterii mele tare stăpânitor,

Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie.

Aşa, Doamne Dumnezeul nostru,

milostiveşte-te spre robul tău

şi de toată stricăciunea şi supărarea

ce i s-a făcut

din deochi izbăveşte-l.

Pentru rugăciunile preabinecuvântatei stăpânei noastre,

de Dumnezeu Născătoarei şi pururi Fecioarei Maria,

cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci,

ale Arhanghelilor celor în chipul luminii,

ale cinstitului şi măritului proroc înainte-mergătorul şi botezătorul Ioan,

ale sfintei mari muceniţe Marina,

ale Sfântului Stelian,

ale preacuvioasei maicii noastre Paraschiva cea nouă,

ale sfântului sfinţitului mucenic Elefterie

şi ale sfântului (nume), a cărui pomenire săvârşim

şi ale tuturor sfinţilor tăi,

că tu eşti doftorul sufletelor şi al trupurilor noastre,

Hristoase, Dumnezeul nostru

şi Ţie mărire înălţăm

şi celui fără de început al Tău Părinte

şi prea sfântului, bunului şi de viaţă făcătorului tău Duh,

acum şi pururi şi în vecii vecilor amin.

(Inf.: Toda Ioan, 81 ani, 1970, Remeţi)

Spre deosebire de rugăciuni, descântecele se adresează mai puţin cu rugăminţi puterilor cereşti şi dumnezeieşti, şi mai mult cu porunci şi blesteme duhurilor rele, celor ale întunericului şi necuratului. La descântat, descântătoarele (vrăciuitoarele) utilizează diferiţi adjuvanţi: cărbuni, cuţite, securi, pâine, sare, piper, animale, păsări, arbori, iarbă, pământ etc. Ele sunt femei în vârstă, curate, au postit în ziua în care descântă şi, înainte de a începe descântatul, îşi fac cruce şi zic “Doamne ajută!” sau “Tatăl nost”.

Iată, dintre extrem de puţinele auzite pe Valea Iadului, un Descântec pentru alungarea duhului necurat:

Ieşi, duh necurat

Blăstămat

Peri din trupu lu’ (numele)

Ieşi din păr şi din cap

Din creieri, din urichi, din uochi

Din nari, din dinţi, din gurî

Din grumaz, din fălci, din barbî

Din tept şi din coasti

Din spati şi din şeli

Din carni şi din ciolani

Din pântici şi din irimî

Din rărunţ şi din plomâni

Din mai şi din maţi

Din şezut

Din născut

Din picioare

Din oasi, din obraz, din vâni

Din jejiti şi din înctituri

Din creştetu capului până-n tălpili picioarelor

Ieşi şi ti du pă pustii

În munţ cărunţ

În fundu pădurii

În gropoaii mari

În holdi săci

Indi nici iarba nu creşti

Nici apî nu să iveşti

Indi nu răsari soari

Şi uom nu umblî

Şi paseri nu cântî

Şi vânt nu bati

Doamni mărit şi lăudat

Ascultă-mî şi-ajută-mî

Şi iasî duhu necurat

Din trupu lu’ (numele)

Robu tău smnerit

Şi fii iel curat

Zdravăn şi luminat

În pieliţa lu Cristos înfăşat

Amin, amin

Dă, Doamni, dă!

(Inf.: Costea Dochia, 1969)

Într-un alt descântec, de bubî re, se spune:

Cruci-n cer

Cruci pă pământ

Tu, bubî re

Du-ti di pă brânca lu’ (numele)

Că di nu ti-i duci

Cu focu ti-oi ardi

Cu cuţâtu ti-oi tiie

Cu apa ti-oi îneca

Şi te-oi da la nouî căţeli

Şi ti mânci

Şi ti-oi da la câni

Şi cânii ti-or mânca

Şi (numele) o rămâni curat

Fii numili Domnului lăudat.

(Inf.: Costea Dochia, 1969)

În mentalul oamenilor de pe Valea Iadului, cele mai multe boli şi “necazuri trupeşti” erau pricinuite de “farmecele”, blestemele şi vrăjile unor duşmani sau vecini invidioşi. Femeile, mai ales, aveau astfel de îndeletniciri, dar şi strigoii, şi oamenii care-l aveau “pe dracu în ei sau îl cumpăraseră slugă”.

Fetele, de exemplu, făceau vrăji cu mătrăgună, pentru a se putea mărita; unele femei – pentru a se răzbuna sau a face rău celor pe care-i duşmăneau – le aruncau în curte diferite obiecte (în special haine şi lenjerie), care, odată aduse în casă şi atinse, produceau efectul blestemului sau “farmecelor”; existau şi vrăjitori, care se ocupau cu “blesteme” şi “fermecături”.

Pentru a scăpa sau a întoarce răul produs, se apela la descântece, la rugăciuni şi slujbe la biserică, dar şi la vrăciuitori care ştiau a întoarce răul asupra celui care l-a generat.

Exista şi o “profilaxie” a aruncăturilor: obiectele găsite în curte nu trebuiau atinse cu mâna, ci luate cu o bâtă sau pe “făraj” şi duse la o apă curgătoare, pentru a fi curăţate de rele, după care pot fi dăruite altcuiva, fiindcă nu mai au nici un efect.

3 comentarii

  1. Cel mai bine ar fi ca „obiectele gasite in curte”, care au fost aruncate cu scopuri malefice, inainte de a le atinge, sa fie mai intai stropite cu apa sfintita (agheasma mare, din cea facuta de Boboteaza, caci este cea mai puternica, dupa Sfanta Impartasanie).

    Răspunde

  2. Despre blestem
    Daca este spus ( sau scris ) cuvantul are putere fara sfarsit.Cuvantul bine plasat are tarie de diamant ; cand sunt rostite cuvintele unui blestem , emitentul este asa de infierbantat , puterile cosmice asa de solicitate , ca se creaza un culoar – matrice greu de sters in timp ( chiar milenii poate dainui!)– Vrei sa blestemi in joaca , sa faci ironii , sa treaca timpul … e treaba ta , vezi ce faci , cuvantul poate ucide sau te poate ucide .
    Daca taria cuvantului este de diamant , cuvintele unui blestem sunt dintre cele mai dure ; daca toate caile de atac si indreptare au fost epuizate , ei bine , si atunci stai locului , trage aer in piept si asteapta cateva saptamani … poate nu este nevoie sa blestemi.
    Cand ai ajuns sa blestemi , ori nu mai ai nimic de pierdut , ori nu mai reprezinti nimic , ori trufia , ca o zeama amara , te-a acoperit cu totul , ori durerea ta este asa de mare ca hotarele lumii nu o mai poate cuprinde ( oare !?). Ceea ce este sfant nu poate fi blestemat : facerea de bine este sfanta. Filozofia populara zice : duhul cel rau trebuie blestemat !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s