Gospodăria: casa şi anexele

Gospodăriile de pe Valea Iadului sunt gospodării de tip agricol-pastoral, tipice pentru zonele Apusenilor, oferind familiilor autonomie economică.

Gospodăriile şi casele sunt amplasate funcţie de accidentele de teren, umiditate, planul de înclinare şi se distribuie după o opoziţie simplă în mintea localnicilor: sus şi jos, de-a stânga şi de-a dreapta unui punct de reper (râu, de obicei), pe deal şi în vale.

Un alt criteriu important în decizia de a amplasa o gospodărie era legat de “curăţia” locului respectiv, care nu trebuia suspectat sau certificat drept “loc rău” sau “loc spurcat”.

Înainte de adoptarea sticlei pentru geamuri, casele se ridicau în locuri mai dosite, orientate spre sud, eventual spre răsărit, pentru ca pridvorul, locul de desfăşurare a multor activităţi casnice, să fie însorit. Casele mai noi, de pe firul drumului, ţin cont de deschiderea spre acesta, orientându-se „cu faţa la drum”.

Termenul de casă nu avea însă aceeaşi acoperire în trecut. Casă însemna camera de locuit, iar celelalte părţi componente ale construcţiei erau, eventual, cămara (pentru alimente), tărnaţul, tinda. Anexele erau reprezentate de grajduri pentru animale mari şi coteţe pentru păsări sau câini. Construcţiile anexe erau realizate din bârne bine închegate, care să ofere protecţie împotriva frigului. Toaleta, amplasată la loc dosnic, era denominată prin cuvântul budă, şi era, în timpuri nu prea îndepărtate, o groapă împrejmuită şi acoperită cu coceni de porumb sau crengi.

Casa cu tindă a fost cel mai frecvent tip de casă pe Valea Iadului. Casa monocelulară s-a extins cu această tindă, care este în fapt o anexă cu funcţii mixte, de adăpostire temporară a uneltelor sau alimentelor, de protejare împotriva frigului sau incendiilor, de odihnă. Au coexistat, apoi, două genuri de locuinţă: cu o cameră şi cu două, cu variante. Se mai observă uneori, în cadrul unei gospodării, două case, dintre care una este casa bătrânească, unde locuiesc rudele mai în vârstă, de obicei văduve sau văduvi, folosind pentru mijloacele de existenţă aceeaşi gospodărie.

Pe lângă casele tradiţionale, care aveau foarte rar, pe lângă tindă şi cămară, mai mult de o cameră de locuit, indiferent cât de numeroasă era familia, şi pe Valea Iadului se întâlneau numeroase colibe, adăposturi temporare, fie de iarnă (cu vatra focului în interior), fie de vară (cu vatra în faţa adăpostului), fie “în furci”, de formă semiconică, fie de formă semipiramidală, cu două furci şi rudă.

Dacă, azi, case tradiţionale, din lemn, au rămas foarte puţine, în locul lor apărând case de voioagă, apoi de cărămidă şi de bolţari, al căror acoperiş nu mai este din paie, ci din ţiglă, tablă sau alte materiale moderne, colibele îşi continuă rostul prin poienile aruncate pe doalmele munţilor ce păzesc Valea Iadului.

Materialele de construcţie erau piatra, lemnul şi pământul, cu adaos de balegă de cal. Până la apariţia marilor exploataţii, lemnul se recolta raţional, pentru uzul casnic: lemn de foc, lemn pentru construcţii, lemn pentru unelte. Pentru construirea caselor, lemnele se tăiau toamna, la lună nouă sau în descreştere, niciodată în creştere. Activitatea începea cu însemnarea trunchiurilor, urmată de doborâtul şi curăţatul lor; buştenii se ciopleau cu barda după o linie fixată cu şparga (sfoară de cânepă); corhănitul (buitul) buştenilor sau meterilor (buşteni la dimensiunea de 1 m) se făcea cu ţapina şi transportul primar se realiza pe jilipuri şi valauă (jgheaburi semitronconice); uneltele folosite erau firezul, toporul (săcurea), barda (plancacea), ţapina, icul de fier; transportul materialului lemnos se făcea cu boii sau caii (cu lanţul de la tânjauă şi căruţele), aşa cum am arătat într-un capitol anterior. Lemnul nu era folosit până la uscarea lui completă. Cel mai adesea, bârnele erau cioplite în patru feţe, însă se foloseau şi bârne rotunde, cu încheieturi simple la colţuri, bârna inferioară fiind cioplită astfel încât să îmbrăţişeze cât mai bine bârna superioară. Încheietura era ferită de intemperii, asigurând durabilitate. Pe interior, pereţii erau lipiţi, printre bârne sau în întregime, pentru a nu pătrunde frigul.

Lemnul a fost materialul de construcţie preferat al comunităţilor tradiţionale de pe Valea Iadului. Pereţii, scheletul acoperişurilor, chiar şi acoperişul integral erau executate din lemn. Piatra era folosită ca fundaţie, pentru a asigura trăinicia “tălpii casei”. Temelia consta într-un şir de lespezi de râu, pietre nerotunjite de eroziune. Peste piatră, veneau bârnele de temelie. Încetul cu încetul, de la un rând de pietre s-a ajuns la mai multe, iar între ele, pentru a asigura o cât mai bună stabilitate, s-a pus argilă, ulterior mortar din var şi nisip. În timp, tehnica de încheiere a bârnelor s-a diversificat, păstrunzând modele “drepte” sau “în coadă de rândunică”.

Pe la mijlocul veacului trecut, apar ţiganii voiogari, care produc voiagă din pământ argilos şi pleavă, un amestec frământat bine şi turnat în forme, iar apoi uscat; încetul cu încetul, noile materiale de construcţie (cărămidă, bolţari etc.) înlocuiesc lemnul şi piatra.

Modele de inspiraţie urbană au dat naştere la case cu două nivele, contrar normelor arhitecturale regionale, care nu cunosc modele de construcţie decât cu un singur etaj. De obicei, doar parterul e folosit, etajul rămânând ca un fel de “corp delict”, eventual casă de oaspeţi. Prin contaminare, mai toate casele noi au două nivele azi.

Acoperişurile erau înalte la construcţiile vechi, în pantă accentuată, în podul caselor adăpostindu-se produse alimentare, iar în podul şurilor, fân sau cereale.

Paiele erau materialele preferate pentru acoperişuri, pentru că se obţineau mai uşor şi erau mai durabile. Acesteau se selectau şi se strângeau vara, la făcutul fânului, şi se păstrau peste ani. Familiile se împrumutau între ele cu paie, la nevoie. Construcţia acoperişului din paie are la bază tehnica construirii unei căpiţe. Un bărbat se urcă pe acoperişul în construcţie şi aşează paiele şi crengile (elemente de legătură) de jos în sus, la o grosime de 60-100 cm, modelând neregularităţile cu grebla, eliminând paiele ce prisoseau, întocmai ca la clădirea unei căpiţe. De jos, un alt bărbat dădea cu furcoiul paiele de trebuinţă; la acoperişurile mai înalte, paiele se transportau pe scări, legate sau înnădite. Pe coama acoperişului se aşezau “paianjeni”, crengi care să ţină mai bine fânul; în câţiva ani, crengile putrezeau şi cădeau. Acoperişurile cu paie au rezistenţă centenară, impregnarea cu fum dând paielor rezistenţă îndelungată.

Pe lângă acoperişurile din paie, pe Valea Iadului se construiau, dar mai rar, şi acoperişuri din material lemnos, resturi de scânduri sau lemne despicate, cioplite, iar ulterior şiţă. Şiţele sunt scândurele late de 10 cm, lungi de 50 cm, de aceeaşi grosime aproximativă, cum se puteau obţine din secure, ulterior netezite cu mezdreaua în scaunul de mezdrit, iar apoi horjite pe marginea mai groasă, ascuţindu-se pe cea mai subţire. Pe acoperiş, acesteau se rânduiau una peste alta, astfel încât cea de deasupra să acopere jumătate din cea de jos. Cuiele erau din fier, însă, în urmă cu 150 de ani, când cuiele de fier erau greu de procurat, se foloseau cuie din lemn. Acoperişurile din şiţă nu sunt la fel de trainice ca acoperişurile din paie. Meşteşugul acoperirii cu şiţă a fost părăsit pe Valea Iadului, unde au rămas puţini meşteri care mai pot povesti despre această tehnică de execuţie, însă refuză să o practice în cazul unei solicitări. În vecinătate, la Traniş, în judeţul Cluj, meşteşugul acoperirii cu şiţe se mai ştie încă.

Azi, pe Valea Iadului, sunt preferate acoperişurile din ţiglă, tablă şi alte materiale. Multe din tehnicile şi materialele de construcţie tradiţionale au fost părăsite în favoarea tehnicilor de ultimă oră. În locul meşterilor tradiţionali, au apărut, azi, zidari, zugravi, sobari, care mai păstrează uneori elemente din arhitectura tradiţională.

O altă diferenţă esenţială între ieri şi azi în arhitectura gospodărească o constituie gardurile, odinioară aleatorii, doar cu rol de oprelişti pentru animale, azi, delimitări clare, ameninţătoare, de foarte multe ori din beton şi fier, ale proprietăţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s