Prelucrarea lânii, cânepii şi inului

După ce erau tunse oile, lâna se spăla, se punea la uscat, apoi se scălmăna, obţinându-se coci di păr, care se torceau pentru urzât, restul fiind dus la drevi, după care se îndruga pentru bătealî. Se colora sau nu.

Lâna se folosea, în special, pentru ţesutul lipidiauălor de acoperit, a materialelor pentru sumani şi cioarici, pentru straiţi, desaji, obdieli di iarnî etc.

Cânepa şi inul se utilizau, în special, pentru confecţionarea dosurilor (ştergurilor), chimeşilor şi spăcelilor, a gacilor, obdelilor etc. Cultivate pe suprafeţe semnificative pe Valea Iadului, ele erau principalele plante pentru confecţionarea îmbrăcămintei.

Recoltate, cânepa şi inul se puneau la soare, în mununchiuri, pentru o uscare sumară (de bătut, se bătea doar cânepa de toamnă, pentru a scoate sămânţa), se duceau la toptilă (în care se ţineau până când se sfarmau în brânci, circa două săptămâni), se scoteau şi se spălau, se puneau la uscat (în “munuşi”), se întindeau la soare (sau se prăjeleu, când era vreme urâtă), se meliţau şi se făceau fuior, dându-se apoi prin gribăn şi tiaptăn, pentru a se toarce, în fine, şi a se obţine urzala şi bătiala. Aceste produse se râştiieu (pe râştitor) şi se făceau jirebdii, care se băgau în budii, se fierbeau pentru a se albi, cu cenuşer (cenuşă), apoi se lau la vali sau la părău, se uscau afară, se puneau pe vârtelniţî (depeneli) după care se făceau ghem; ghemele se urzeau (pe urzoi), de unde se transferau pe sulul din spate al războiului de ţesut (se învele), cu vergele şi cu rost; urzala astfel aşezată era trasă prin iţi şi spatî până pe sulul din faţă; bătiala se trăgea pe ţevi la socalî, apoi acestea se puneau în suveicî şi ţesătoarea putea să-şi înceapă lucrul.

Dar iată şi alte unelte şi instalaţii utilizate în acest proces:

războiu di ţăsut – utilizat pentru ţeserea pânzei şi a stofelor, din in, cânepă, lână, misir etc.; se compunea din: talpi, lipidauî (“pedalele” cu care se mişcau iţele), iţe (pentru rostuit), sul cu slobozitor (din spate, pe care se punea urzala, peste verjeli), sul dinanti (cu “întinzător” sau “adunător” – compus, la rândul lui, din muieruşcî, măiuţ şi cui) – pe care se aduna pânza etc., brâli, în care se punea spata (pentru pânză, pentru sumane, “fir în dinti” etc.), fuştei (pentru alesul urzălii şi învălitu pă sul), suveica, în care se puneu ţevili cu băteala, ţevi cu bătealî realizate pe socalî;

furca di tors (şi furca di tors cu roatî) – pentru tors caieru (de cânepă, in, lână) şi obţinerea urzălii şi a bătelii, pe fus, adunate apoi în ghemi;

urzoi – pentru urzitul de pe gheme;

râştitor – pentru obţinerea jirebdiilor de urzalî şi bătialî;

vârtelniţî (depeneli) – de pe care jirebdiile erau adunate în ghemi;

gribăn (greabăn) – un fel de “pieptene-perie” cu dinţi metalici, lungi şi încovoiaţi într-o singură direcţie, prin care se “trăjea” fuiorul brut pentru obţinerea fuiorului pentru urzit;

teptini – un fel de “pieptene” cu dinţi metalici, drepţi; după “trajere” fuiorului prin acesta se obţinea trama, din care se scotea bătiala şi urzala pentru saci, lipidiauî etc.

(Astfel de unelte şi instalaţii, utilizate la ţesut, se află, bine conservate, datorită doamnei înv. Doina Iliescu, în muzeul etnografic al Şcolii din Bulz-Pustă.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s