Valea Iadului

Pe Valea Iadului se intră pe poarta de apă dăltuită între masivele Bihor şi Pădurea Craiului. Sau se coboară direct din cer. Universul se îngustează, înaltul ţi se lasă aproape pe umeri, încât simţi toată greutatea existenţei, iar comunicarea cu divinitatea se realizează faţă-n faţă, fără intermediar. Catedralele munţilor se apropie, închid orizontul şi lumina dulce, cerească, te învăluie… Urmează apoi o altă deschidere, o altă închidere, încât ai impresia că te afli într-un text de Noica, un text în relief, care lămureşte tâlcul fiinţării şi devenirii…

Comuna Bulz este situată în partea de est a judeţului Bihor, la o distanţă de 75 km de municipiul Oradea (Bulz – centru), la 37 km de oraşul Aleşd, acelaşi judeţ, şi la 88 km de municipiul Cluj-Napoca. În componenţa comunei intră satele Bulz, Munteni şi Remeţi. La acestea trebuie adăugat şi satul de vacanţă Remeţi-Coada Lacului, aflat la circa 14 km de satul Remeţi. Distanţa faţă de reşedinţa comunei (Bulz) variază între 3 km (Munteni) şi 12 km (Remeţi). Comuna este legată de reşedinţa judeţului de drumul judeţean Remeţi-Bucea şi, apoi, drumul naţional Bucea-Oradea (E60). Pe calea ferată, legătura cu centrele Oradea şi Cluj-Napoca se face prin halta Stâna de Vale (înainte de 1948, Valea Iadului sau, în denominaţiunea localnicilor – Gura Iadului) şi gara Bulz, situate la circa 3 km de centrul comunei. Alte drumuri de acces sunt: Beiuş-Stâna de Vale-Remeţi-Munteni-Bulz-Bucea şi Poieni-Valea Drăganului-Barajul Drăgan (Floroiu)-Remeţi.

Suprafaţa comunei, de 119 km², este delimitată de paralele 46^o46’ şi 46^o55’, latitudine nordică, şi meridianele 22^o37’ şi 22^o46’, longitudine estică. Perimetrul comunei este compus din 460 ha – teren arabil, 2915 ha – fâneaţă naturală, 510 ha – păşuni naturale, 9939 ha – teren neagricol (păduri, cursuri şi oglinzi de apă, drumuri, mlaştini etc.) etc.

Comună de aşezare tip crâng, Bulzul este o zonă răsfirată pe versanţii mai domoli şi în poienile Munţilor Bihorului şi Munţilor Pădurea Craiului, de-a dreapta şi de-a stânga Văii Iadului. Astfel, cele trei sate aparţinătoare însumează peste 40 de cătune, unele extrem de vechi, grupate, în general, în jurul unei familii-matcă; în Bulz: Răstoacă, Pustă, Gura Iadului, Bulz-Luncă, Hârtoape, Cornet, Dosul Ianoşii (Ineţe), Sânzăşti, Pe Picior, Faţa Ianoşii, Paniţa, Tomnatec, Gligeşti, Valea Vesii; în Munteni (Sărăcel): Făneşti, Dealul Notarăşului, Onuţeşti, Măgurice, Bitileşti, Petruţeşti, Tălănceşti, Dealul Săracului, Boţeşti, Pridoneşti, Micău, Valea Curii, Săcături, Drăguş, Munteni-Luncă; în Remeţi: Sturzeşti, Văcăreşti, Măteşti, Faţa Arsă, Zâmbru, Costeşti, Porumbreu, Scăioase, Fruntineşti, Bonceşti, Popeşti, Netede, Corni, Izvor, Daica, Pe Luncă, Poiană (Coada Lacului), Remeţi-Luncă ş.a.

Vecinii comunei sunt: spre E – judeţul Cluj; spre S – comuna Budureasa; spre SV – comuna Curăţele; spre V şi NV – comuna Bratca.

Localităţile comunei Bulz se află situate, în cea mai mare parte, pe versanţii Munţilor Bihorului şi ai Pădurii Craiului, despărţiţi de râul Valea Iadului, a cărui luncă are o deschidere (lăţime) de maximum 2-300 de metri. O mică parte a satului Bulz (cătunul Pustă şi Răstoacă) este aşezat pe Crişul Repede (circa 3 km).

Structura reliefului este variată, cu accente de “sălbăticie” şi “fantezie” a naturii, luncile, vâlcelele, dealurile şi munţii alternând, parcă, în ritmurile “trăgănatei” omului de la munte, ceea ce face ca şi solul să fie sărac, în bună parte arid, acoperit de păduri şi fâneţe, aceasta, în primul rând, datorită altitudinii, dar şi structurii petrografice şi condiţiilor climatice. Adâncă şi îngustă în cursul superior, Valea Iadului capătă, în această zonă, aspect de defileu (Cheile Remeţilor).

Aşadar, relieful comunei este unul muntos, cu înălţimi cuprinse între 340 m, la confluenţa Iadului cu Crişul Repede, şi 1471 m, în Vf. Piatra Seniului.

Munţii Bihorului, în dreapta Văii Iadului (din amonte spre aval), sunt caracterizaţi prin asocierea suprafeţelor de nivelare, înscrise în relief prin interfluvii largi, plate, cu linii de culme prezentând mici diferenţe de nivel. Aceste suprafeţe au constituit, din cele mai vechi timpuri, locuri favorabile pentru aşezări risipite, de tip crâng, dar şi pentru practicarea unei agriculturi pastorale. De asemeni, alcătuirea petrografică şi structura şi-au impus personalitatea în peisaj. Formaţiunile cristalofiliene mezozonale şi epizonale, de pildă, au imprimat reliefului un aspect masiv, cu interfluvii largi şi povârnişuri domoale, în jumătatea lor superioară, după cum magmatitele se înscriu prin forme greoaie şi masive (masivul Cârligate).

Rocile sedimentare se manifestă, şi ele, diferenţiat, în funcţie de particularităţile lor petrografice. Astfel, deosebim o grupă de roci formată din aglomerate, gresii, marne şi argile, şi o a doua – reprezentată de calcare şi dolomite, care concură în realizarea cunoscutului relief carstic. Acolo unde structura nu se manifestă în trăsăturile reliefului, prima grupă de roci se înscrie prin suprafeţe netede, larg bombate, pe alocuri cu proeminenţe. Rocile carstificabile, datorită proprietăţilor lor specifice, au condiţionat apariţia platoului calcaros Fântâna Botii – Dealul Ruguţului, de pe stânga Văii Iadului, sau adâncirea puternică pe verticală, încorsetând văile în chei sălbatece, care adeseori ascund peşteri active (din care se scurg ape de suprafaţă).

Situaţi între Depresiunea Vad-Borod şi Depresiunea Ţării Beiuşului, Munţii Pădurea Craiului au altitudini reduse, fiind caracterizaţi, mai ales, prin numeroase platouri şi, datorită prezenţei calcarelor, printr-un procent ridicat de doline, uvale, avene, lapiezuri.

Reţeaua hidrografică de suprafaţă este dezorganizată, fiind dezvoltată, în schimb, cea subterană. Ca rezultat al ei, sunt de semnalat, printre altele, formarea unor peşteri sau apariţia unor chei impresionante.

Datorită altitudinii mici a munţilor din zonă, cât şi a versanţilor şi povârnişurilor, în general, domoale, a numeroaselor platouri, în limbajul localnicilor apare, cel mai adesea, noţiunea de deal şi dâmb, pentru majoritatea culmilor: Dealul Lupului (991 m), Dealul Mihaiului (900 m), Dealul Ineţe (799 m), Dâmbul lui Codoban etc., iar pentru vârfuri – cea de ţâclu (Ţâclul Salhijului). Cele mai importante vârfuri aflate pe teritoriul comunei Bulz sunt: în sud: Muncelaşu (1415), Piatra Calului (1463), Piatra Seniului (1471), Stâna de Izvor (1339), Runcu Caprei (1468), Molivişu (1417); spre nord, pe interfluviul Iad-Drăgan: Rotundu (1040), Scoroşet (1158), Dealu Mare (1075), Ferice(le), Pin; de la sud la nord, pe interfluviile dintre afluenţii Văii Iadului: Seniul Mare (1076), Salhij, Dealul Lupului (991), Dealul Mihaiului (900), Sălătruc, Mogoş, Zâmbru, Porumbreu, Drăguş, Pobraz, Dealul Notarăşului (783), Ineţe (799); în bazinul inferior al Văii Iadului, altitudinile scad între 650-600 m: Micău, Dealul Săracului, Tomnatec, Pe Picior, Pleş, Cearnău etc. Din masivul Pădurea Craiului (pe stânga Văii Iadului), înălţimile cele mai reprezentative sunt: Dealul Beiuşele (1003), Hodrânguşa (1027), Piatra Dăicii (975), Faţa Movilelor (958), Faţa Arsă, Coastea Frunţii (950), Dealul Ponorului (975) etc.

Relieful carstic este reprezentat prin caverne, doline, avene (Gura Dracului, Hârtoape), grote, ponoare şi peşteri, bazinul Văii Iadului fiind, cu circa 300 de astfel de formaţiuni, unul dintre cele mai bogate din ţară. Dintre cele mai importante peşteri, menţionăm: Peştera cu Apă de la Bulz (la 336 m altitudine, pe malul stâng al Văii Iadului, la picioarele unui abrupt de peste 200 m), accesibilă doar speologilor; Peştera de pe Valea Leşului, populată cu coleoptere cavernicole, fiind prezente şi fosile de urşi cavernicoli (Ursus Speleus); Peştera Mică, Peştera Păstorului, Peştera Ciuhandrului – cu un climat unic, de o deosebită importanţă ştiinţifică; Peştera de pe Valea Izvorului, descoperită în timpul construcţiei canalului de aducţiune Iad-Drăgan, este, se pare, extrem de interesantă, dar n-a fost inclusă în circuitul turistic etc.

Structura geologică şi aspectele reliefului determină şi varietatea de bogăţii ale solului şi subsolului, punând în evidenţă numeroase resurse pentru dezvoltarea zonei. Zăcămintele de bauxită, mai ales din Munţii Pădurea Craiului, apar sub formă de lentile în dolinele unui vechi relief modelat pe calcarele tithonice, exploatându-se în Remeţi (punctele Daica, Corni, Străvinoasa, Izvor etc.), luând drumul Dobreştiului, Chistagului, apoi Oradiei. Un filon de argilă albă, descoperit pe direcţia Remeţi (Faţa Arsă) – Damiş – Ponoare îşi aşteaptă investitorul. Apar şi rezerve importante de calcare compacte, utilizate, în mică măsură, azi ca şi-n trecut, pentru producerea varului.

Apele destul de repezi, ce coboară de pe pantele vestice ale Munţilor Bihorului, dar şi Valea Iadului, aduc cantităţi însemnate de pietrişuri şi nisipuri pe care le depun în zonele inferioare ale cursurilor de apă, acestea constituind o materie importantă în construcţii.

Dar, cele mai importante resurse ale solului rămân, în zonă, pădurile, păşunile şi fâneţele naturale, care ocupă circa 70% din suprafaţa comunei, şi apele, întrebuinţate în diferite scopuri ale micii şi marii industrii (baraje, mori, joagăre, păstrăvării etc.).

Crişul Repede străbate comuna Bulz pe o distanţă de circa 3-4 km, de la Bucea (jud. Cluj) până la hotarul cu satul Lorău (com. Bratca), colectând întreaga reţea hidrografică de pe teritoriul comunei, reprezentată de reţelele principalilor afluenţi (Valea Iadului şi Valea Satului, acesta din urmă în Bulz-Pustă).

Valea Iadului este cel mai important afluent al Crişului Repede, în care se varsă, la o altitudine de 340 m, în apropiere de Halta CFR Stâna de Vale (altădată Gura Iadului), după un parcurs de aproximativ 52 de km. Râul izvorăşte din Munţii Bihorului, de la poalele vestice ale Vf. Poienii (1627 m), în vecinătatea staţiunii Stâna de Vale, adunând, într-o primă etapă, Izvorul Minunilor, Izvorul Clocotitor, Izvorul Păcii, Izvorul Profetului, Izvorul Narcisului şi Izvorul Eremitului, colectând, apoi, pe parcurs, apele a numeroase pâraie: Cârligate, Valea de Runc, Ciungi, Valea Gugii, Văile Calului, Valea Lupului, Sălătruc, Străvinoasa, Valea Izvorului, Pârâul Morii (Pârâul lu’ Bilaviz), Dişor (Valea Bisericii), Topliţa, Pârâul Lupului, Valea Dumii, Valea Curii, Valea Sărăcelului, Valea Mihăiesii, Pârâul Tocilelor (Toptitelor?) pe dreapta, iar pe stânga: Ieduţu, Murgaşu, Părăuţa, Valea cu Calea, Hodrânguşa, Valea Leşului, Valea Căuşului, Valea Rea, Valea Lungii, Valea Fatii, Pârâul Roşu.

Valea Iadului, în anii 1970-2000, a fost supusă unui proces de amenajare hidrotehnică, ceea ce a dus la construirea mai multor baraje de acumulare şi regularizare a cursului. Astfel, au apărut lacurile de acumulare de la Leşu (în amonte de confluenţa Văii Leşului cu râul Iad, aproximativ 28 mil. mc apă), de la Munteni şi Bulz, dar şi de la Cârligate, Şipote şi Valea Izvorului, acestea fiind legate de uzinele electrice din zonă prin mai multe canale şi tunele de aducţiune (Iad-Drăgan, din punctul Cârligate; Drăgan-Valea Bisericii; Izvor-Valea Bisericii; Valea Bisericii-Munteni, Munteni-Bulz etc.)

Bazinul hidrografic al Văii Iadului este completat de numeroase cursuri de apă cu caracter temporar – ape suprafreatice – a căror apariţie şi dinamică este în funcţie de condiţiile meteorologice, când precipitaţiile sunt excesive sau când se topesc brusc zăpezile.

Datorită interesului ştiinţific şi peisagistic (floră, faună şi temperatură constantă de 4^o-5^o) trebuie amintit şi Lacul Topliţa (circa 500 m²) din Remeţi, un izvor vocluzian, cu apă dulce, care nu îngheaţă la temperaturi atmosferice negative.

Clima comunei Bulz este una tipică de munte, rece şi umedă. Creşterea treptată a altitudinii dinspre Gura Iadului spre Stâna de Vale duce la scăderea temperaturii şi a presiunii aerului, la creşterea precipitaţiilor, nebulozităţii, umidităţii şi vitezei vântului. Temperatura medie anuală oscilează, astfel, între 4^o şi 7^o, valorile maxime de vară situându-se între 30^o şi 33^o, iar minimele de iarnă între -20^o şi -22^o. Cele mai scăzute temperaturi au fost consemnate la Stâna de Vale, -30,4^o în ianuarie 1942, şi -28,9^o, la 31 ianuarie 1987. Maximele pot ajunge până la 33^o (la Stâna de Vale, 29,6^o, în iulie 1987). Bruma poate apărea în toate lunile anului, exceptându-le pe cele de vară. Cel mai frecvent, ea se instalează în septembrie. Cel mai timpuriu îngheţ de toamnă se înregistrează la Stâna de Vale (7 august 1987), iar ultimul îngheţ de primăvară – în acelaşi loc (20 iulie).

Umiditatea atmosferică se situează în jur de 80%, iar precipitaţiile ajung la 1400 mm pe an (la Stâna de Vale, pe versantul vestic, se cumulează o cantitate medie anuală record pentru România, de 1668, 2 mm). Uneori, în timpul verii, din norii cumulonimbi se dezlănţuie ploi puternice (la Stâna de Vale, în 20 mai 1940, valoarea maximă căzută în 24 de ore a atins 94,4 mm). În medie, anual, numărul zilelor cu precipitaţii poate ajunge la 170 (Stâna de Vale este supranumită şi “polul ploilor din România”, precipitaţiile putând atinge şi 217 zile), dintre care cele cu ninsori sunt în jur de 70-80. Zăpada se menţine pe sol între 40 şi 80 de zile. La Stâna de Vale, procentual, în cele patru anotimpuri, precipitaţiile cad astfel: iarna – 23,3%; primăvara – 24,9%; vara – 29,3%; toamna – 22,5%. Aici, zăpada se poate menţine la sol uneori şi 136 de zile, datorită, în special, grosimii stratului (194 cm, în ianuarie 1987; 310 cm, în ianuarie 2000). Căderile de grindină înregistrează, în medie, circa 4-5 zile anual. Pe culmile înalte, frecvenţa cea mai mare o au vântul de vest şi vântul de sud-vest.

Solurile specifice comunei Bulz, după Monografia geografică a României, sunt solul brun montan de pădure tipic şi podzolit, şi solul brun acid montan de pădure, în diferite grade de podzolire.

Pe culmile înalte, apar solurile de pajişti subalpine, caracterizate prin predominarea precipitaţiilor, ceea ce face ca procesele pedogenetice să se desfăşoare în timp relativ limitat.

Vegetaţiile sub care ele se formează sunt alcătuite din pajişti primare şi secundare în care predomină Agrostis rupestris, Festuca suspina şi Nardus stricta, alternând pe alocuri cu tufişuri de Pinus montana. În general, profilul acestor soluri este subţire, cu un conţinut ridicat de materie humică, formată din acizi fulvici şi humici, ceea ce le conferă un grad destul de ridicat de aciditate.

Solurile domeniului forestier se formează predominant pe rocile acide, şisturile cristaline sau gresiile şi conglomeratele dispuse insular şi în zonele ocupate de păduri (răşinoase şi foioase, de la 400 m altitudine).

Solul montan brun acid este răspândit în zona montană înaltă, sub păduri de molid, în condiţiile unui climat umed, răcoros şi cu drenaj natural excesiv. Prezenţa povârnişurilor mai puţin înclinate şi a suprafeţelor cu drenaj deficitar condiţionează apariţia proceselor de podzolire, care duc la formarea solului brun acid podzolic.

Solurile montane brune de pădure apar în zonele ocupate de păduri de fag, păduri de amestec fag-răşinoase, molidişuri etc., acolo unde stratul petrografic este reprezentat de roci variate calcaroase şi bazice, care limitează dezvoltarea proceselor de podzolire.

Solurile brune de pădure ocupă suprafeţele cele mai mari, ele situându-se în zona pădurilor de fag sau amestecate de foioase, până la altitudini de circa 700 m. Ele se dezvoltă pe un material parental care are un conţinut bogat în componente bazice, iar condiţiile climatice sunt mai blânde.

Un tip de sol intrazonal, rendzinele, ocupă şi el suprafeţe destul de semnificative, mai ales în Munţii Pădurea Craiului, fiind condiţionat de prezenţa calcarelor mezozoice. Rendzinele se întâlnesc în condiţiile de relief accidentat, ocupând zonele de interfluvii, fiind legate de condiţiile de climă umedă a zonei forestiere şi de existenţa pădurilor de fag şi de fag în amestec cu conifere.

Solurile de luncă cuprind aluviunile şi solurile aluviale, ele reprezentând zona agricolă propriu-zisă de-a lungul râului Iad şi a afluenţilor lui.

Flora şi fauna de pe Valea Iadului sunt extrem de diverse şi bogate.

Asociaţiile de vegetaţie sunt dispuse într-o zonalitate verticală, datorită treptelor de relief, influenţei climatice, orientării pantelor etc.

Etajul subalpin îl întâlnim pe suprafeţele restrânse, mai ales în masivul Cârligate şi împrejurimi. Datorită condiţiilor aspre, aici se dezvoltă pajişti dominate de iarba stâncilor (Agrostis rupestris) şi ţăpoşică (Nardus stricta), în amestec cu firuţa (Poa alpina), păiuşul pestriţ (Festuca violacea), păruşca (Festuca suspina), mărarul ursului sau pătrunjelul de munte (Lingusticum mutellina), clopoţelul (Campanula napuligera), dar şi de arini de munte (Alnus virilis), jneapănul (Pinus muga, Pinus montana), afinul (Vaccinium myrtillus), merişorul (Vaccinium vitis-idaea), ghinţura (Gentiana punctata), ienupărul pitic (Juniperus sibirica) etc.

Fauna, la acest etaj, este reprezentată destul de slab, mai ales prin rozătoare, reptile – vipera comună (Vipera berus), şopârla de munte (Lacerta vivipara), gasteropode – Mastus venerabilis, Campylea faustina sativa – şi păsări – fâsa de munte (Anthus spinoletta spinoletta), fluturaşul de piatră (Tichodroma muraria muraria), extrem de redusă fiind prezenţa caprei negre (Rupicapra rupicapra) etc.

Etajul coniferelor, la peste 900-1000 m altitudine, este dominat de molid (Picea excelsa), căruia i se adaugă bradul (Abies alba), dar şi paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), scoruşul (Sorbus aucuparia), iar la parterul pădurii – afinul, muşchii verzi, merişorul, murul, zmeurişurile etc. Pajiştile care se formează în poieni etalează o vegetaţie ierboasă mezofilă abundentă, dominată de păiuşul roşu (Festuca rubra) şi ţăpoşică. Acest etaj este dominant pe masivele dintre Stâna de Vale şi Dealul Mare.

De aici, până mai jos de Barajul Leşu, pe locurile mai însorite ale culmilor (Văile Calului, Stâna de Runc etc.) şi, în special, pe înălţimile Munţilor Piatra Craiului, unde climatul este mai blând, apar pădurile amestecate de răşinoase şi fag. Speciile lemnoase care formează arboretele amestecate sunt fagul (Fagus silvatica), molidul şi bradul.

Stratul arbustiv este, şi aici, slab dezvoltat. Întâlnim alunul (Corylus avellana), păducelul (Crataegus monogyna), liliacul carpatin – iorgovan, lemnul vântului, călin (Syringa josikaea) – element glaciar, specie endemică, în doar câteva crânguri, apoi bulbucii de munte (Trollius europaeus) – plantă ocrotită etc.

Etajul propriu-zis al fagului domină cursul inferior al Văii Iadului, mai ales Munţii Pădurea Craiului, dar şi culmile mai joase şi domoale ale Munţilor Bihorului. Caracteristic pentru acest etaj este predominarea pădurilor pure de fag. Dacă în partea superioară a zonei apar, în cantităţi mici, molidul şi bradul, în partea inferioară, la fel de nesemnificativ, apar carpenul (Caupinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus campestris), gorunul (Quercus petraea) etc. Stratul de arbuşti este, de obicei, slab dezvoltat – în făgete. Se întâlnesc, mai des, alunul, cornul (Cornus mas), păducelul, măceşul etc.

Pajiştile de pe locul pădurilor sau din poieni constituie cele mai preţioase fâneţe şi păşuni din domeniul forestier (Valea Izvorului-Brusturoasa, Valea Seniului, Porumbreu, Salhij, Şipote etc.). În compoziţia acestora predomină iarba vântului (Agrostis temis), peptănăriţa (Cynosurus cristatus), tremurătoarea (Briza media), păiuşul de livezi (Festuca pratensis), ovăsciorul de munte (Arrhenatherum elatius), spilcuţa (Chrysanthemum leucantheum), pătrunjelul de câmp (Pimpinella saxifraga), clopoţeii (Campanula patula), diferite specii de trifoi etc.

În extrem de puţine zone umede (mlaştini) întâlnim o vegetaţie săracă – de stufăriş, papură, pipirig, rogoz etc.

Fauna pădurilor este însemnată mai ales prin prezenţa formelor de importanţă cinegetică. Mamifere ca cerbul (Cervus elaphus carpathicus), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx) sunt destul de rar întâlnite, ca şi capra neagră, de altfel. În regiunile calcaroase mai apare jderul de piatră (Martes foina), iar în pădurile de foioase – şoarecele gulerat (Apodemus tauricus), veveriţa (Sciurus vulgaris fuscoater), lupul (Canis lupus), jderul de pădure (Martes martes), mistreţul (Sus scrofa), căprioara (Capreolul capreolus), iepurele (lepus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes) etc. Zimbrul, pare-se, a reprezentat, cândva, fala acestor locuri. Acestora li se adaugă numeroase păsări: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonaria), buha (Bubo bubo), corbul (Corvus corax), mierla (Turdus merula), uliul etc., iar, mai nou, lacurile de acumulare sunt vizitate de raţe sălbatice. Tot recent, este consemnată şi apariţia berzelor. Peşterile sunt populate cu lilieci.

În apele Văii Iadului, cât şi în majoritatea afluenţilor, apar păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), lipanul (Thymallus thymallus), mreana de munte (Barbus meridionalis peteny), cleanul (Leuscicul cephalus), cicarul (Endontomyza danfordi), dar şi racul de munte (Astacus torrentium) etc.